www.norc.roRecomandări personale - Radu. O - 13
Jocul de-a mâncarea, Restaurantul fără nume
Nu prea există multe la acest restaurant care să-mi aducă aminte de Mihail Sebastian. Totuşi sunt în continuare atât de stupefiat de faptul că numai căutând pe NORC după ce m-am întors de la restaurant am aflat cum se numeşte, încât nu am putut să mă abţin de la titlul de mai sus. Au trecut câteva săptămâni de când am fost aici, însă câteva impresii mi-au rămas.
Ies cu un coleg la prânz şi hotărâm să mâncăm chinezeşte. Merg pe mâna lui, deşi are grijă să îmi spună să nu mă aştept la mare lucru.
Din stradă doar decorurile chinezeşti indică că ar putea fi vorba de un restaurant, de numele acestuia nici nu vorbim. Dincolo de poartă trecem printr-o curte care cred că poate fi agreabilă vara. Nici intrarea în restaurant nu este prea evidentă. Deşi colegul meu a mai fost aici o nimerim dintr-a doua încercare, în continuare nici urmă de nume.
Înăuntru ne aşteaptă un spaţiu amenajat ieftin, decorat cu multe chinezării de plastic, cam slab luminat şi care nu transmite în nici un fel o senzaţie de curăţenie. Meniul se încadrează foarte bine în acest peisaj, are un aspect unsuros şi paginile din interiorul ţiplelor sunt indoite pe la colţuri. Evident că totul e plin de greşeli de ortografie şi nu a beneficiat decât de o aranjare în pagină foarte aproximativă. Din nou caut în zadar numele restaurantului, presupunând că nu se numeşte "Cramele Recaş" cum ai putea deduce din inscripţia de pe meniu.
Comandăm câteva feluri de mâncare dintre care nici unul nu este în vre-un fel remarcabil (nici în bine dar nici în rău), orez care este prea puţin (rar mi se întâmplă la restaurantele chinezeşti să termin orezul înaintea mâncării) şi câte o bere care este prea caldă.
Serviciul este la fel de puţin remarcabil, ceea ce zic eu că e de bine. Cheleriţa, chinezoaică, vorbeşte suficient de bine româneşte cât să ne înţelegem cu ea şi în rest e eficientă. Preţurile sunt mici, dar ar trebui să fie un pic mai mici ca să fie cu adevărat în consonanţă cu aspectul.
Nu mă voi împotrivi din răsputeri dacă va voi cineva să mă ducă la Harbin, cred însă că se găsesc restaurante chinezeşti mai bune.
Acestă recomandare …
Am fost pe terasa acestui restaurant acum vreo şase săptămâni, 25 septembrie spune timestamp-ul pozelor. Trebuie aşadar să văd cam ce îmi mai aduc aminte.
Poate că nu ar trebui să îmi bat capul cu aşa ceva, dar un nume ca acesta te obligă să te gândeşti ce anume vrea să-ţi comunice patronul. Reprezentări grafice cu scafandri prin meniu îmi dau de înţeles că facem scufundări pe franţuzeşte. Amănuntul din urmă vrând probabil să sugereze că bucătăria este inspirată din cea franceză. OK, totuşi: de ce să ne scufundăm? În plus, restaurantul nu prea pare să fie sigur de faptul că este francofil, având în vedere grafia cuvântului junior care deşi în general apare în forma sa prescurtată prin meniu, de câteva ori este scris exact ca mai sus.
Terasă frumoasă, dar trebuie să încerci să te uiţi spre Siutghiol, căci altfel te uiţi la folii şi betoane (vezi poză); există totuşi şanse ca până când se deschide sezonul estival 2011 să arate deja mai bine. Mesele sunt frumoase dar foarte puţin practice. Sunt rotunde şi au picioare în X, deci nu poţi să şezi cum trebuie decât pe două părţi (era cât pe ce să scriu laturi), ceea ce încă ar fi OK (în fond nu suntem decât doi) dacă pe celelalte două părţi nu aş atinge cu pulpele stinghia fixată sub tăblie.
Terasa nu e plină dar nici nu poţi zice că bate vântul (la figurat, căci la propriu adie o briză plăcută), înăuntru e complet gol. Nu tot publicul este din categorii pe care să le agreez, bănuiesc însă că asta spune mai multe despre Mamaia decât despre restaurantul în cauză.
În pofida gradului mediu de ocupare, serviciul este extrem de lent şi are pe lângă asta şi mari lipsuri la capitolul "customer orientation". Două incidente mi-au rămas în minte, dar mai mult ca sigur au fost şi altele. După ce am atins susnumita stinghie am descoperit nişte pete pe pantaloni. Când îi atrag atenţia chelneriţei, primesc - în loc de scuzele la care mă aşteptam - informaţia că este probabil doar limonadă şi nu lasă pete. O situaţie similară apare când returnez nota care conţinea diverse băuturi pe care nu le-am comandat şi nici nu le-am consumat. Preferând să cred în binele din oameni, bănuiesc că a fost doar o eroare şi cineva a introdus comanda de la altă masă pe nota noastră. Cu toate astea mă aştept într-o situaţie ca aceasta, oarecum ambiguă, ca personalul să îşi dea un pic mai mult interesul spre a-şi cere scuze. În cazul concret chelneriţa mormăie ceva, dar îmi dă prin atitudinea ei de înţeles că o cam deranjez cu solicitarea mea.
Faptul că vizita la On Plonge Jr. nu este un eşec total se datorează mâncării care este chiar foarte bună. Am mâncat borş de peşte, peşte (au uitat exact ce neam) la grătar cu capere, dovlecei şi vinete şi pentru final parfait (sau îngheţată?) de nuga cu fructe de pădure pe care îl recomand cât se poate de călduros.
Cu toate acestea şi având în vedere cele de mai sus, per total nu pot să acord mai mult decât 2*. Dacă vreţi totuşi să riscaţi, există şanse bune de a nu vă lovi de probleme ca cele întâlnite de noi şi prin urmare să vă simţiţi foarte bine. Invers ar fi fost mai greu: care este probabilitatea ca un bucătar nepriceput să facă din greşeală mâncare bună?
Acestă recomandare …
Duminică seara, pe la nouă şi ceva. Avem chef de pizza şi pizzele care ne plac cel mai mult (din Bucureşti) sunt la "La Cena". Propun să mergem la restaurantul "2", cel din Matei Basarab, şi nu cel din Maria Rosetti la care am fost până acum. Bănuiesc că este din cauză că interiorul din Maria Rosetti mi s-a părut întotdeuna cam înghesuit şi din cauza anotimpului nu mai poate fi vorba de stat pe terasă.
Intrăm cu maşina în curtea complet goală şi am o presimţire că s-ar putea să nu prea fie multă lume în restaurant. Luminile sunt aprinse aşa că totuşi parchez maşina şi coborâm. Cineva deschide un geam şi ne scrutează din penumbră. Întreb dacă este deschis restaurantul şi mi se confirmă.
Înăuntru ni se confirmă temerile şi îmi zboară gândul la bancul cu Cristian Ţopescu care intră în alimentară. Din comoditate hotărâm să rămânem, poate că şi sentimentul de foame contribuie la decizie, o decizie care în decursul serii se va dovedi a fi nefericită. Foarte pe scurt:
Serviciul este neprietenos pe tot parcursul serii. Probabil că personalul se bucurase că poate pleca acsă mai devreme şi este nemulţumit de faptul că îi "deranjăm".
Am venit chitiţi pe-a mânca "Pizza Tartufata" pe care o recomand cu căldură, cel puţin la celălalt "La Cena". Trufe însă nu au (am avut un presentiment şi am întrebat) şi suntem informaţi cu multă seninătate că vor folosi ulei cu aromă de trufe în loc. Când întreb - mai în glumă, mai în serios - dacă primim un discount (în fond conform meniului ingredientele conţin şi trufe care nu sunt tocmai ieftine), mai că nu râde de mine chelneriţa.
Poate cea mai mare dezamăgire sunt pizzele (la serviciu prost mă mai aştept), al căror aluat este mai moale decât ar trebui. Este posibil ca cuptorul să nu fi fost suficient de încins.
Precum spuneam iniţial, am fost întotdeuna mulţumit şi foarte mulţumit de "La Cena". Pizzele după părerea mea trebuie să fie subţiri, un pic crocante şi nu prea încărcate cu topping-uri, exact ca la "La Cena". Sunt dispus să pun experienţa de mai sus pe seama unui concurs excepţional de evenimente şi să revin altă dată pentru a le mai acorda o şansă.
Acestă recomandare …
Sâmbătă, orele 15. Vrem să luăm un prânz târziu şi hotărâm să încercăm un restaurant relativ nou în cartier: Exile.
Găsim restaurantul Exile într-o vilă micuţă de pe strada Sofia, nu departe de piaţa Dorobanţi. În curte sunt câteva mese la care cred că ar fi foarte plăcut de stat dacă ar fi un pic mai cald. Înăuntru ne aşteaptă un interior luminos, decorat modern şi dominat de pe pereţi de grafici imense în stilul lui Roy Lichtenstein.
De la intrare coboară către stânga câteva trepte către o încăpere cu o tejghea lungă şi câteva mese. Noi alegem încăperea din dreapta şi ne aşezăm la una din cele ca. 6 mese care nu sunt prea înghesuite, ceea ce dă încăperii un aspect aerisit. Sunt fără faţă de masă, cu seturi de la IKEA (alternând în culoare de la o masă la cealaltă) şi pahare frumoase de vin (nu cele ieftine de la Metro) care însă dintr-un motiv neclar nu sunt toate la fel. Poate că trebuie să hotărăşti de la început dacă vrei să bei vin roşu sau alb şi să te aşezi în faţa paharului corespunzător.
Restaurantul e aproape gol fără a avea acel aer de inactivitate pe care îl găseşti uneori. Într-un colţ pare să fie aşezat patronul într-o discuţie cu cineva. De la etaj, unde duce o scară, par să se audă voci. Muzica, pe care o remarc abia mai târziu, este un soft jazz plăcut care nu deranjază fără însă a fi atât de impersonal ca muzica de restaurant din alte locuri.
Meniul prezintă suficiente opţiuni pentru toate gusturile şi singurul lucru care îmi sare în ochi este orezul "basmatic". Am văzut atât de des acest termen în meniurile din România încât încep să mă întreb dacă nu cumva greşesc eu şi chiar aşa o fi corect în limba română, totuşi rămân de părere că se numeşte "basmati". Comandăm:
Felul 1: Cremă de ciuperci şi Cremă de broccoli (câte 10 lei): Prezentarea este ieşită din comun şi gustul nu este mai prejos. Cea de ciuperci este excelentă, conţine nu numai champignons ci şi hribi, poate şi alte ciuperci, cea de broccoli este bună fără a fi spectaculoasă şi are un pic prea multă sare.
Felul 2: Penne quattro formaggi (24 lei): Penne-le sunt "al dente", sosul e bun. Coaste de porc marinate cu cartofi "wedges" şi sos barbecue(21 lei): Carnea e un pic cam grasă (poate că ar trebui să te aştepţi la coaste de porc), însă cu gust plăcut de ierburi de la marinadă şi este complementată bine de sosul barbecue. Acesta din urmă este bun dar pare să fie cumpărat; bănuiesc că un sos bun cumpărat este de preferat unuia inferior făcut în casă.
Desert: Crème brûlée cu fructe de pădure (15 lei): Descoperirea zilei, trebuie încercată. Fondant de ciocolată (15 lei): Foarte bun, servit cu îngheţată de vanilie alături (După părerea mea un sorbet acrişor, de pildă de lămâie, ar fi mers mai bine.) Ca o notă amuzantă, fondantul a fost un pic cam dificil de mâncat, bolul fiind foarte fierbinte şi fiind imposibil de împiedicat de la aluneca pe farfurie. Până la urmă l-am ţinut cu un şerveţel şi tot m-am ars la degete.
Serviciul este suficient de eficient şi fără mari scăpări. Chelnerul pare să aibă abilitatea uimitoare de-a urca scările (către încăperile care par a fi la etaj şi pe care nu le-am vizitat) în pas alergător cu pahare în mână, însă nu este suficient de mercantil să mă întrebe dacă mai vreau o bere (6 lei / 0,33l) după ce am terminat-o pe prima. Fără să ştie, scapă de o situaţie mai puţin plăcută, având în vedere că aşteptam să folosesc acestă ocazie pentru a-i atrage atenţia că prima bere a fost mult prea caldă, de-astfel singura experienţă negativă a vizitei la Exile.
Nota de 95 lei plus băuturi este mai mult decăt rezonabilă şi plecăm mulţumiţi nu naumai de prânzul de azi dar şi ştiind că a mai apărut în cartier un restaurant la care putem reveni cu plăcere.
Acestă recomandare …
Revin, după mult timp, la unul din restaurantele mele favorite. Găsesc "La Dolce Vita" la locul cunoscut, în Piaţa Sf. Voievozi, vis-à-vis de liceul de muzică, într-un mic demisol (cei care cunosc cartierul poate îşi aduc aminte de un "lacto-bar" frecventat de studenţii de la Politehnică), practic neschimbat. Poate doar ridurile de pe faţa personalului (de-asemenea în majoritate neschimbat) să îmi indice că a trecut ceva timp, să fie vreo doi-trei ani.
Înăuntru, la capătul celor patru-cinci trepte, găsim cunoscutul interior curat şi destul de luminos (pentru un demisol). Ne aşezăm la una dintre cele ca. 10 mese unde ne aşteaptă, ca întotdeauna, o faţă de masă şi şerveţele apretate şi de un alb impecabil şi mise-en-place-ul este făcut cu multă atenţie. Trec în revistă decoraţia cu afişe italieneşti de film şi o privire mai atentă dezvăluie că, deşi nu este deranjant, pereţilor nu le-ar stica o mână de vopsea. Restaurantul este pe jumătate plin, clientela este mixtă şi agreabilă.
Şi meniul este neschimbat (spre marea mea mirare se pare că şi preţurile!), este în conformitate cu specificul italian al restaurantului şi nu ascunde lucruri spectaculoase sau surprize foarte mari. Având în vedere că am încercat în decursul timpului din toate secţiunile meniului pot recomanda cu încredere cam orice se găseşte acolo.
Mâncarea noastră este ca întotdeauna fără reproş. Entrée-uri: Vitello Tonnato, Sedano Gorgonzola, Scaglie di Parmiggiano. Paste: Tagliatelle ai Funghi Porcini şi Spaghetti Aglio Olio Peperoncino. (Gradul de fierbere este întotdeauna corect, nu ca în alte părţi. O dată mi s-a comunicat: "Păi dacă voiaţi al dente trebuia să spuneţi!") Muşchi de vită cu sos de hribi. Desert: Bunet (o specialitate a casei, de încercat!) şi Crème Caramel.
Plecăm cu atât de rarul sentiment de fi petrecut o seară plăcută la restaurant.
Ca de obicei evaluarea îmi dă bătăi de cap. În pofida unei reticenţe generale de-a acorda 5* şi a faptului că lipseşte efectul "Wow!" în ceea ce priveşte felurile de mâncare am hotărât că dacă nici acestui restaurant nu-i dau 5*, s-ar putea să nu le dau niciodată.
În ceea ce priveşte preţurile este mult mai ieftin (evident raportat la calitate) decât orice restaurant pe care l-am vizitat eu în acest oraş. O bere la 0,5l costă 4-6 lei, în funcţie de marcă. Toată consumaţia de mai sus a costat 112 lei, inclusiv (e drept, puţinele) băuturi. Există şi în acest oraş şi oameni de afaceri care nu caută numai profitul rapid, ci înţeleg că prestarea de servicii bune la preţuri corecte este reţeta unui succes îndelungat.
Edit:
Mi s-a atras atenţia de către părţi avizate că nu reiese suficent de clar din descrierea de mai sus de ce am acordat 5*. Cred aşadar că trebuie să explic motivele pentru care sunt încântat de "La Dolce Vita". Iată o listă cu principalele motive, nu neapărat în ordinea importanţei:
1. Mâncare de calitate gătită excelent şi fără variaţii de la o zi la alta. Tot ce am mâncat vreodată aici a fost de la foarte bun în sus.
2. Serviciu foarte bun şi prietenos fără a fi prea insistent. Chelnerul îşi cunoaşte exact meniul, are capabilitatea să-ţi înţeleagă dorinţele şi ştie cum să i le comunice bucătarului. Aici fripturile pe care le-am cerut "în sânge" au fost întotdeauna în sânge, nu ca în alte locuri unde deseori am primit ceva nu era scurm şi atât.
3. Atmosfera este plăcută, restaurantul beneficiând de o clientelă mixtă formată din români de toate felurile (mai puţin cei care cred că dacă nu plăteşti preţuri prohibitive nu te poţi simţi bine) şi mulţi străini.
4. Preţuri corecte.
Acestă recomandare …
Genin este un nume cunoscut în zona Căii Floreasca.
Shaormăria cu acelaşi nume a funcţionat mult timp cu foarte mare succes pe la mijlocul distanţei între Ştefan Cel Mare şi Piaţa Floreasca, înainte de-a prelua cam prin 2007 spaţiul mult regretatului restaurant de cartier Dealul Mare, pe colţul cu strada Chile, fix vis-à-vis de intrarea stadonului Dinamo. La noua adresă shaormăria continuă să aibă acelaşi succes, cozi de 20 persoane nefiind o raritate la orele de vârf. Despre shaorma însă poate cu altă ocazie.
Odată cu mutarea, Genin şi-a extins obiectul de activitate, incluzând şi un restaurant care însă nu a funcţionat mult timp în spaţiul adiacent shaormăriei, mutându-se la rândul lui pe amplasamentul curent, la colţul Pieţei Floreasca. Îmi aduc aminte, vag, că am fost odată acolo înainte de-a se muta fără a fi fost impresionat în vre-un fel.
Dar să revenim la prezent. Este o seară după o zi caniculară şi am hotărât să mâncăm la Genin.
Primele impresii sunt pozitive. Tearasa ne întâmpină cu mobilier nou, modern, umbrele mari şi este mai mult de jumătate plină. Public mixt, care nu se înscire în vre-o categorie clară. Deşi terasa este situată pe un colţ destul de circulat, distanţa faţă de străzi face ca traficul să nu fie deranjant.
Se adaugă însă curând şi impresii mai puţin pozitive. Un băiat tânăr ne aduce meniurile şi având în vedere temperaturile îi comunicăm intenţia de comanda de băut. Îşi neagă competenţa în acest sens comunicându-ne că va veni cineva să ne ia comanda. Deducem curând cauza: chelnerii (dar nu şi picolii, logic) sunt dotaţi cu nişte device-uri wireless în care introduc comenzile, acestea fiind automat transmise la bucătărie, respectiv la bar.
(Mică paranteză: Probabil că trebie să plăteşti un preţ pentru a beneficia de avantajele tehnicii moderne. Teoretic printre aceste avantajele ar trebui să se numere eliminarea erorilor de comunicare între chelner şi bucătărie/bar. Iată însă că teoria şi practica nu sunt cele mai bune prietene: apa minerală comandată soseşte sub formă de apă plată. Mulţumită tehnologiei chelnerul are măcar posibilitatea să ne dovedească că eroarea nu îi aparţine, comanda fiind fost introdusă corect de către el.)
Meniurile în sine sunt parcă din alt secol. Foi albe, subţiri, tipărite la imprimantă şi introduse în "chiloţei" de plastic, multe dintre ele îndoite în interiorul foliei. Aspectul textului arată că autorul nu este familiar nici cu cele mai de bază formatări din Word. Conţinutul este criptic. Chiar dacă ai mai fost prin restaurante arăbeşti/libaneze, trebuie să întrebi cam ce se ascunde în spatele denumirilor.
După scurt timp se aşterne seara şi devine evident că strategia restaurantului de-a se baza pe iluminaţia stradală nu este una câştigătoare. Nici lumânarea adusă ulterior nu remediază lipsa de lumină decât în parte. (Veţi constata că nu am anexat poze.) În geamurile restaurantului sunt atârnate televizoare LCD, poate au rămas din perioada Campionatului Mondial de Fotbal, ceea ce nu explică însă de ce sunt pornite pe sport.ro şi arată wrestling. (Am mai văzut prin alte restaurante programe cu clip-uri de muzică arăbească, un fel de "MTV Arabic", ceea ce poate fi la fel de supărător, dar măcar creează - într-un fel aparte - o atmosferă specifică.)
După ce am vorbit atât de mult despre ambianţă (şi nu neapărat de bine), ar fi cazul să menţionez şi mâncarea.
Platou de entrée-uri reci şi Arayes cu carne şi brânză. Cu nimic mai prejos decât la restaurante libaneze cu pretenţii mult mai mari (şi preţuri pe măsură). 4*
Feluri principale: Adana Kebab (carne tocată de berbec la grătar, arată ca nişte mici foarte lungi şi extrem de subţiri): bun la gust, se simt mirodeniile specifice fără să deranjeze. 3* Frigărui de pui (se cheamă ceva de genul "Shish ..."): de-a drepul excelente, deloc uscate. 4* Garniturile de rigoare (orez, legume, roşii, lipie) sunt un pic sub medie, dar OK. 3*
Serviciul este - în pofida micilor scăpări detalite (şi un pic amplificate) mai sus - acceptabil. 3*
Nota pentru trei persoane (inclusiv băuturi, 5-6lei/0,4l bere) se însumează la 170 lei. 2€
Per total, raportul preţ-calitate este în ordine. Deşi am găsit o grămadă de dezavantaje pe care le-am enumerat mai sus, nu voi evita neapărat acest retsaurant. Cred că toate sunt surmontabile şi calitatea mâncării este mai mult decât OK în comparaţie cu preţul. Eu însă locuiesc aproape, cu siguranţă nu m-aş sui în maşină ca să mă duc special până la restaurantul Genin. Precum spuneam, cu shaorma este altă poveste.
Acestă recomandare …
Prânz de afaceri. Restaurantul complet gol, deşi e ora 1, poate fiindcă e perioadă de vacanţe, mijlocul lui iulie. Sfidăm terasa foarte îmbietoare şi ne aşezăm în interior, atmosfera de afară fiind un pic prea apăsătoare. Sala de mese este amenajată modern şi cu gust, predominând pe pereţi colecţia de vinuri. Pe masă feţe de masă şi şerveţele de stofă, călcate (nu şi apretate), de un alb ca în reclama de detergent.
Serviciul cu adevărat ireproşabil. Atent fără a fi prea insistent, serviabil şi eficient. Probabil că pe scara de cinci stele ar trebui să-i dau 5*. Nu lipseşte decât acel "je ne sais quoi" întâlnit din păcate atât de rar, acea abilitate a unor chelneri de-a comunica pe aceeaşi frecvenţă de unde cu clientul, de-a percepe ezitările clientului şi a face o sugestie sau de-a schimba o mică glumă. Prin urmare în note de şcoală ar lua 9,50.
Meniul este variat, cu ceva pentru majoritatea gusturilor şi fără greşeli evidente de ortografie, un prim semn bun. Tot ce alegem din meniu este disponibil, alt semn bun. Mâncarea este preparată bine şi pare proaspătă şi de calitate. En detail:
Midii cu sos roşu (nu mai ştiu exact numele din meniu, după părerea mea erau "à la provençale", dar poate că nu se cade pentru un restaurant italienesc să le spună aşa), 29 lei. 5* Sosul este excelent, se simte că în componenţa sa au intrat igrediente proaspete, anume busuioc, pătrunjel şi usturoi atât cât şi un vin care să nu fie chiar cel mai ieftin. Sunt plăcut surprins când împreună cu mâncarea soseşte şi un bol cu apă în care să-mi pot spăla mâinile.
Muşchi de vită cu mozzarella şi rucola (cred că numele oficial e ceva de genul "Controfiletto Siciliano"), garnitură de legume la grătar 39 lei + 11 lei. 3* După părerea mea traducerea corectă pentru controfiletto nu este "muşchi" ci "vrăbioară", aşa că nu mă aşteptam la ceva extraordinar, dar până şi aşteptările mele joase sunt dezamăgite, nu de altceva, dar de calitatea cărnii. E cam aţoasă şi - deşi am cerut "în sânge" - mult prea prăjită. Două dintre cele trei bucăţi de carne pot trece - cu multă indulgenţă - ca fiind între "à point" şi "bien cuit", a treia (din care de-altfel las o bucată mare în farfurie, ceea ce rar mi se întâmplă) este "trés bien cuit" şi ca atare foarte tare.
Pere cu vin roşu, 15 lei. 4* Para este moale fără a fi fleoşcăită, vinul este bun, prin el înoată nişte viermişori care cred că sunt din coajă de portocală caramelizată şi care rotunjesc în mod foarte plăcut gustul. Trebuie mâncat repede pentru a prinde măcar un pic din îngheţată, înainte ca aceasta să se topească.
Având în vedere cele de mai sus, poate vă miraţi că am bifat 5€ la preţ. Mâncărurile alese de mine nu par foarte scumpe, sunt însă printre puţinele. Un studiu atent al meniului (a cărui structură de preţuri mărturisesc că nu o înţeleg cu adevărat, câteva mâncăruri sunt aproape ieftine, altele sunt scumpe şi foarte scumpe) mă duce la concluzia clară că e un restaurant cu adevărat scump. Câteva exemple: salate (cu ton, fructe de mare, roastbeef) în jur de 30 lei, diverse paste tot în jur de 30 lei, creveţi cu sos de usturoi 69 lei (i-a comandat prietenul cu care sunt la masă, nu par cine ştie ce, cel puţin din p.d.v. cantitativ). Nota de plată subliniază acest aspect: un pahar de limonadă (nu se vând cantităţi mai mari) 15 lei.
Per total o experienţă pozitivă, voi reveni cu plăcere.
Acestă recomandare …
Am mâncat de ca. 10-15 în ultimele trei luni la acest restaurant.
Am revenit de fiecare dată mai mult supunâdu-mă opiniei majorităţii colegilor, decât de bună voie. Evident, nu este chiar atât de catastrofal, altfel m-aş fi opus mai vehement. Nu pot recomanda acest restaurant decât pentru cei care apreciază societatea publicului "cu fiţe" din care se compun cam 50% din clientelă, raportul calitate-preţ desigur este defavorabil.
Mâncarea este de o mediocritate înspăimântătoare. În urma multor încercări am reuşit să identific un singur fel de mâncare pe care îl pot recomanda cu adevărat: Rigatoni alla Toscana. 4* Cât de cât OK, adică de 3*, sunt vitello tonnato, carpaccio de vită, stracciatella, pastele "al forno" şi dintre deserturi tortul Krantz şi parfait-ul (n-am înercat tiramisù). Restul felurilor pe care l-am încercat se situează între 2* şi 3*.
Berea la halbă este ieftină (7,5lei/0,4l) şi rece. Presiunea bioxidului de carbon este însă prea mică (probabil ca să faciliteze procesul de umplere), ceea ce-i dă berii un gust lânced. În pofida unei solicitări în acest sens, nu a fost posibil de-a remedia această stare de fapt. Deşi în meniu figurează pe lângă Heineken şi bere Ciuc (după părerea mea net superioară ca gust), aceasta din urmă nu e niciodată disponibilă, iar explicaţiile sunt dintre cele mai variate.
Serviciul este total dezinteresat, KPI-ul principal pare să fie dacă îţi oferă piper proaspăt când îţi aduce mâncarea. În pofida faptului că restaurantul colcăie de chelneri (îmbrăcaţi în tricouri de fotbal) servirea este lentă, eşti însă întrebat cu o insistenţă supărătoare dacă ţi se poate lua farfuria de fiecare dată când îndrăzneşti să laşi tacâmurile din mână (probabil alt KPI). Chelnerii nu ştiu să comunice cu clientul, fac continuu diverse supoziţii cu privire la ce ar putea acesta să vrea în loc să întrebe; când se descoperă neînţelegerea se uită la tine ca şi când ceea ce voiai tu e fapt ar fi o aberaţie completă. Mic exemplu: când din trei persoane două comandă câte două feluri iar cea de-a treia doar un fel, mi se pare perfect normal ca ospătarul să o întrebe când doreşte să-i fie servit acesta. 2*
Dacă sunteţi invitaţi, nu este neapărat de evitat. Cu banii proprii puteţi obţine ceva mai bun.
Acestă recomandare …
Recomand acest pub pentru vizionarea de evenimente sportive, în special meciuri de rugby, dar nu numai.
Atmosfera (la meciuri) este foarte plăcută, localul geme de expaţi, fiecare încurajându-şi echipa. Uneori nu este foarte simplu să găseşti un loc cu vizibilitate bună aşa că se recomandă să ajungi din timp. De-asemenea înghesuiala poate duce în astfel de cazuri la mici întârzieri de servire. Pub-ul are o încăpere de nefumători (lângă toalete) care chiar are 20 m² (nu ca în alte locuri 2 m²) fără a fi însă despărţită de restul localului şi unde nu întodteauna se respectă interdicţia de-a fuma. Prin urmare nu este de recomandat pentru cei cu aversiune la fum de ţigară sau pentru cei cu copii. 4*
Servirea este prietenoasă şi promptă (sau atât de promptă cât permite gradul de umplere) şi se face într-un fel de mix între sistemul european şi cel britanic. Adică în general trebuie să plăteşti la fiecare comandă, mai ales când e plin. În cazuri aparte, dacă e puţină lume sau dacă eşti de-al casei plăteşti la sfârşit. 4*
The Dubliner are selecţie mare de beri la draft (începând de la 6 lei), incluzând mai multe specialităţi cum ar fi bere albă (Weißbier) şi (evident) Guiness. 5* Mâncarea este de stil britanic, adică foarte săţioasă, nu tocmai dietetică şi fără mari fineţuri. Cine este fan de "Steak and Kidney Pie" (există ne-britanici din această categorie?) este în locul potrivit. Ham, Bacon, Eggs and Chips (nu cartofi pai ci tăiaţi gros, prăjiţi parcă special astfel încât să reţină cât mai multă grăsime) sau variaţiuni pe această temă costă între 20 şi 25 lei. Din punct de vedere culinar mâncarea este după părerea mea undeva între 1* şi 2*, însă având în vedere că nimeni (britanicii cu nostalgia bucătăriei din patrie nu se pun la socoteală) nu cred că vine aici pentru mâncare şi că aceasta îşi îndeplineşte foarte bine scopul pincipal, cel de-a atenua în oarecare măsură efectul berii (nu vorbesc de cel asupra taliei), mie unuia nu mi se pare o deficienţă foarte gravă.
Acestă recomandare …
Masă rapidă în pauza de prânz.
Terasă superbă, mare, foarte îngrijită. Ca. 20 locuri de parcare proprii, zero bătăi de cap unde să-ţi laşi maşina. Loc de joacă pentru copii care pare să corespundă standardelor moderne de siguranţă. 5* (Nu am fost în interior.)
Serviciu fără reproş: rapid şi eficient. Oare de ce se întâmplă atât de rar ca chelnerul să ţină minte cine ce a comandat, încât să mi se pară neobişnuit că mi-a pus farfuria corectă în faţă fără să fie nevoie să întrebe? 4* (Este aproape nota maixmă, nu dau decât în cazuri cu totul excepţionale 5* la acest capitol.)
Am ales să mămânc ciolan cu fasole. Carnea fragedă, nu prea sărată (cum se întâmplă adesea), fasolea fiartă cât trebuie, cantităţile proporţionate corect, totul condimentat exact cât trebuie. Împreună cu ceapa roşie pe care am comandat-o lângă, o mâncare excelentă. 4*
Preţurile mai mult decât civilizate, cu o uşoară tendinţă către chilipir. Probabil că s-ar situa între 2€ şi 3€. Criteriul obiectiv pe care îl aplic în astfel de cazuri, bere draft 0,4l la 6 lei, înclină balanţa către 2€.
#####################################
Am revenit după numai o zi. Evaluarea genarală nu se schimbă, adaug însă mai jos evaluările mâncărurilor degustate de acestă dată.
Ciorbă de burtă (9,90 lei): Nu este la nivelul celorlalte mâncăruri ale restaurantului. Gustul e OK, are o cantitate moderată de usturoi (După părerea mea intenţia multor restaurante de-a-şi menaja clienţii cu aversiune la usturoi este exagerată şi duce la ciorbe de burtă fără nici un gust. Cine nu suportă un pic de usturoi ar trebui să nici nu vrea ciorbă de burtă.), însă e un pic prea grasă. Un alt aspect negativ este faptul că "tăieţeii" nu sunt tăiaţi suficient de mărunt, astfel neîncăpând în lingură şi punându-te permanent în pericol de-a te stropi. Am mai avut şi ghinionul ca ardeii să nu fie deloc iuţi. Oare de ce nu-i gustă cel care face aprovizionarea? Voi evita acestă ciorbă în viitor. 2*
Mititei cu muştar (3,20 lei/buc): Buni la gust, fripţi exact cât trebuie (un pic crocanţi la exterior şi zemoşi la interior). 4*
Un alt aspect care mi-a lăsat o impresie plăcută şi am uitat să-l menţionez anterior este că restaurantul se prezintă generos, toate micile accesorii (pâine, ceapă, muştar) negăsindu-se pe nota de plată, fiind aşadar din partea casei, respectiv incluse în preţurile mâncării. La mine cel puţin, această abordare are succes, determinându-mă să revin cu mai multă plăcere.
Acestă recomandare …
Am fost la acest restaurant cu ocazia unei cine de afaceri.
Doresc să subliniez că evaluarea de mai sus este este o medie a multor impresii de 5*, care însă combinate cu câteva, e drept puţine, de 2*-3* până la urmă mă împiedică să acord restaurantului nota maximă. Voi detalia mai jos.
Să începem cu începutul. Prima impresie este foarte bună. Un spaţiu foarte frumos şi amenajat cu gust. Aflat la etajul 1, în cea mai mare parte sub o mare boltă glisantă (probabil de sticlă) care era deschisă. Acest aranjament îţi dă impresia că stai afară, ceea ce eu unul prefer unui spaţiu climatizat, chiar dacă în cazul de faţă afară erau 32°; evident că nici hainele nu duhnesc a fum de ţigară după o seară petrecută aici. 5*
Serviciul a fost foarte corect, însă nu mai mult. Am reuşit (cum pare să mi se întâmple destul de des) să aleg din meniu entrée-ul care nu era disponibil (melci). La talentul meu nu m-am mirat foarte tare când nici alegerea mea secundară (scoici) nu era disponibilă. Explicaţia chelnerului (nesolicitată dealtfel) cum că nu este anotimpul nu m-a convins. Neplăcerile de genul acesta pot fi evitate cu uşurinţă dacă chelnerul îţi comunică ce anume din meniu nu este disponibil ÎNAINTE de-a te lăsa să alegi. O altă mică scăpare a intervenit când - neexistând oliviere pe masă - odată cu entrée-urile nu au sosit uleiul şi oţetul şi după ce le-am constatat lipsa am aşteptat câteva minute până să le pot solicita. 4* (cu oarecare indulgenţă)
Partea cea mai importantă: mâncarea. Meniul este variat şi conţine multe feluri interesante. Am avut de unde alege, ceea ce nu este cazul peste tot.
Amuse-bouche: măsline negre, prea sărate pentru gustul meu. 2* (Or fi partea casei, dar dacă nu poţi servi ceva de calitate, why bother?)
Entrée-urile au dezamăgit, ceea ce poate nu ar fi fost cazul dacă ar fi fost disponibile cele alese mai întâi. Ciuperci gratinate: nimic special, nici în bine, nici în rău. 3* Carpaccio de somon: Câteva felii (mult prea groase) de somon afumat cu capere şi rucola. 2*
Felurile pincipale în schimb ne-au recompensat. Piept de raţă cu ananas şi orez: crocant şi totodată suculent, excelent. 5* Foie gras de raţă cu pară: nu e cel mai ieftin fel de mâncare (60 lei), mai ales luând în considerare cantitatea, dar merită toţi banii. 5*
Deserturile au fost de-asemenea excelente. Parfait de ciocolată cu fructe de pădure. 5* Caramelita cu sos de ciocolată şi îngheţată. 5*
Preţurile sunt probabil undeva între 4 şi 5. Totuşi, o bere de 0,4l la draft pentru 12 lei este exagerat de scumpă. Aşadar: 5€.
Acestă recomandare …
Am fost la acest restaurant în urma unei recomandări.
M-am gândit mult înainte de-a acorda un calficativ mai sus. Asta deoarece pentru mâncare aş fi dat în pofida unor mici comentarii (vezi mai jos) 4 stele, pentru serviciu însă numai 2-3 stele. M-am hotărât pentru patru mai ales pentru a sublinia potenţialul pe care cred că îl are acest restaurant, mai ales din punct de vedere culinar.
Prima impresie: decor interesant, cu gust. Am constatat cu spaimă că eram singurii clienţi, am rezistat tentaţiei de-a face stânga-împrejur, în parte şi datorită chelneriţei care - într-un mod foarte simpatic - ne-a asigurat că au cea mai bună mâncare din zonă. În cursul serii acestă promisiune s-a dovedit a avea acoperire, nu s-a schimbat însă faptul că am rămas singurii clienți ai serii (de joi).
Meniul (în limba engleză; trebuie să presupun că nu au în română, de ce oare?) impresionează plăcut, mai ales dacă îți plac mâncărurile un pic speciale. Am ales cu mână sigură trei feluri de mâncare care (talent înnăscut, se pare) nu erau disponibile. Prefer în situaţii de genul acesta ca chelnerul să îmi spună în momentul în care îmi dă meniul ce nu are, este frustrant să alegi timp de 5-10 minute (şi să începi să salivezi) ca apoi să ţi se dea vestea proastă şi eventual să trebuiască să alegi pe loc altceva.
Serviciul a fost foarte prietenos întreaga seară însă cu mici scăpări. Am fost miraţi când am fost întrebaţi dacă dorim o frapieră pentru vin, în pricipiu o idee foarte bună, doar că vinul era ... roşu. Când am hotărât în sfârşit să plătim am aşteptat foarte mult până să fim băgaţi în seamă. Prespun că chelneriţa a dorit să ne respecte intimitatea, totuşi, măcar o dată la 10-15 minute mă aştept să treacă prin zonă să vadă dacă mai ai nevoie de ceva.
Un alt episod interesant a fost intrarea repetată a unui câine din curte (micuţ cu urechi mari, aducea vag aminte de un chihuahua), venit să cerşească, părea să fie de-al casei. Retrospectiv mi se pare mai degrabă amuzant, dacă n-ar fi fost câinele extrem de simpatic poate că n-aş fi fost atât de îngăduitor.
Să trecem la partea pozitivă, mâncarea. Ingrediente foarte bune, aparent proaspete (mă întreb cum este posibil la aşa puţini clienţi).
* Aripioare de pui umplute (cu ceapă şi ardei, dacă îmi aduc bine aminte): delicioase.
* Linguini (eu unul eram convins că se cheamă "linguine") cu vinete şi capere: bune, condimentate cât trebuie, gust proaspăt şi plăcut, insă: 1) nu erau linguine, ci spaghetti (poate că nu contează aşa tare, dar de ce nu să scrii în meniu "spaghetti" dacă asta serveşti?) şi 2) erau un pic (numai un pic) prea fierte (o fi vina mea că îmi plac "al dente").
* Piept de pui cu ciuperci la grătar, fasole verde şi "pan jus" (adică zeama din tigaie?): excelent, zemos, deloc uscat, bine condimentat.
* Antricot cu piper verde, cartofi şi "scallions" (nu cunoşteam termenul englezesc, am întrebat ce sunt alea şi nu am primit un răspuns clar, am constatat că era vorba de un sos de eşalote caramelizate): excelent, carne bună, fragedă (deşi probabil că fusese congelată), o idee prea făcută (da, îmi place în sânge)
* Tort de clătite cu lămâie şi fructe proaspete de pădure: delicios şi inedit
* Zabaglione cu mure şi zmeură: cel mai bun zabaglione pe care l-am mâncat până acum (poate şi fiindcă nu am mai mâncat în această combinaţie)
Intenţionez să revin şi să gust (când vor fi disponibile) felurile din raţă (în special supa de raţă cu foie gras). Asta presupunând că restaurantul va reuşi într-un fel să strângă suficienţi clienţi pentru a supravieţui până atunci. După părerea mea ar merita, având în vedere că mâncarea este foarte bună, preţurile nu sunt exagerate şi problemele cu serviciul sunt rezolvabile (bunăvoinţa necesară pare să existe).
Acestă recomandare …
O brutărie cu produse de brutărie şi patiserie franţuzeşti, cu adevărat proaspete şi de o calitate excepţională. Recomand în special tartele.
În incinta brutăriei funcţionează o cafenea de tip franţuzesc unde - în afară de produsele brutăriei - se pot comanda băuturi şi mici gustări. Atmosfera este specială, fiind neobişniută: localul este de nefumători (ceea ce îi va bucura pe cei cu copii), este (în cea mai mare parte) lipsit de publicul plin de fiţe caracteristic zonei şi beneficiază de personal care nu se potriveşte imaginii de chelner român. În faţa brutăriei exitstă şi o terasă cu vreo 7-8 mese (unde se pot refugia fumătorii) pe care este o plăcere să stai vara.
Preţurile sunt peste medie (nu vorbesc de media zonei) dar sunt, cred eu, justificate de calitate şi de atmosferă.
Acestă recomandare …
Urmează-ne pe Twitter
Become a fan