www.norc.roEXILE
Restaurante internaţional
București, Strada Sofia, 15
+4 0741 93 76 64, +4 0212 31 39 86
EXILE (http://www.restaurantexile.ro)
- Parcare:
- stradă
- Spaţiu pentru fumători:
- da
- Wi-Fi disponibil:
- gratuit
- Grupurile sunt binevenite:
- da
- Preţ:
- € € €
- Bun pentru:
- brunch, prânz, cină, desert
- Atmosferă:
- romantic, jazz
- Muzică:
- juke box
- Băuturi:
- orice băutură, bere şi vin
- Accepta card:
- da
- Persoane cu dizabilităţi:
- nu
- Terasă:
- da
- Livrare:
- nu
- Take out:
- da
- Face rezervări:
- da
- Pentru copii:
- da
- Garderoba:
- da
Recomandări - 5
Tinand cont de zona ma asteptam la un restaurant mult mai pretentios si mult mai "fitzos". Nu a fost asa si dupa ce am l-am vizitat pot spune ca este un restaurant fara pretentii deosebite la care se mananca cu un pret corect. Poate o varianta mult evoluata a unei pizzerii -au cuptor cu lemne- dar si preparate ceva mai sofisticate in meniu.
Am comandat crema de ciuperci 12lei, carpaccio de piept de rata afumat cu andive si sos 29lei, somon file la gratar cu legume 42lei si bezea cu crema de marscarpone 15lei.
Nimic extraordinar, un pic scump relativ la ce am mancat dupa parerea mea.
Crema de ciuperci foarte reusita, pieptul de rata excelent, somonul asa si asa iar desertul bezea cred eu ca a fost complet nereusit. Hm ... se putea si mai rau as putea spune dar pretentiile erau ceva mai mari din punctul meu de vedere. Prezentarea lor a fost -dupa cum vedeti si in poze- fara fundulite .... normala.
L-am vazut pe chelner de fix 3 ori. Pentru comanda, sa aduca mancarea si sa platim. Wow .... super expeditivi si foarte directi. M-am simtit un pic ca un intrus, ca sa nu spun exilat :), in atmosfera localului Exile.
In final va pot spune cam asa: daca sunteti prin zona multe optiuni nu aveti pe o raza de cateva sute de metri deci este ok. Vara in schimb banuiesc o terasa amenajata superb si fiind plasat intr-o zona superba a Bucurestiului aveti un motiv in plus sa ajungeti la Exile. Pentru mancare aceeasi poveste nu este rau nu este extraordinar este .... bine.
Acestă recomandare …
Am ajuns in jurul orei 21.00 intr-o sambata seara...m-am cam mirat putin atunci cand l-am intrebat pe ospatar daca are mese libere si ne-a raspuns cu un ton indiferent " da ,sus la etaj !"...a trebuit sa-l rugam noi sa ne conduca la masa avand in vedere ca era pt prima data cand veneam la acest restaurant...de obicei se face tocmai invers, ne pofteste ospatarul la masa...
Mancarea buna, dar nu pot sa spun ca iese in evidenta prin nimic.
Am mancat calamar pane cu sos tartar (24 lei), tigaia bucatarului ( nu stiu sigur pretul...dar undeva in jur de 30 lei, fara garnitura) constand intr-un mix de carne de porc si pui cu legume si destul de picant...ma repet bun , dar nimic deosebit!
Desertul meu preferat "ciocolata fondanta cu inghetata de vanilie" (20 lei) foarte scump in comparatie cu celelalte restaurante din aceeasi clasa si nici macar nu a fost foarte reusit...prea mult sos de ciocolata,cred ca mai trebuia s-o tina putin la cuptor ...:D
Cu siguranta nu se afla in topul restaurantelor mele la care doresc sa ma reintorc...dar gusturile nu se discuta!
Acestă recomandare …
Elegant prin decor, clientela, preparate, si localizare ( dorobanti capitale) si cald prin atitudinea angajatilor si patronului Romulus !
mancarea f buna , am incercat supa de brocolli, creveti in sus de usturoi, creme brulee super gustoase toate . tarife medii spre mari dar justificate ! singurul dezavantaj ...pozitia toaletei unisex :)) urci si cobori pe o scara destul de ingusta deci sa nu beti prea multe lichide :)) . De abia astept sa ma intorc vara pt ca am observat au o terasa f cocheta !
Acestă recomandare …
Sâmbătă, orele 15. Vrem să luăm un prânz târziu şi hotărâm să încercăm un restaurant relativ nou în cartier: Exile.
Găsim restaurantul Exile într-o vilă micuţă de pe strada Sofia, nu departe de piaţa Dorobanţi. În curte sunt câteva mese la care cred că ar fi foarte plăcut de stat dacă ar fi un pic mai cald. Înăuntru ne aşteaptă un interior luminos, decorat modern şi dominat de pe pereţi de grafici imense în stilul lui Roy Lichtenstein.
De la intrare coboară către stânga câteva trepte către o încăpere cu o tejghea lungă şi câteva mese. Noi alegem încăperea din dreapta şi ne aşezăm la una din cele ca. 6 mese care nu sunt prea înghesuite, ceea ce dă încăperii un aspect aerisit. Sunt fără faţă de masă, cu seturi de la IKEA (alternând în culoare de la o masă la cealaltă) şi pahare frumoase de vin (nu cele ieftine de la Metro) care însă dintr-un motiv neclar nu sunt toate la fel. Poate că trebuie să hotărăşti de la început dacă vrei să bei vin roşu sau alb şi să te aşezi în faţa paharului corespunzător.
Restaurantul e aproape gol fără a avea acel aer de inactivitate pe care îl găseşti uneori. Într-un colţ pare să fie aşezat patronul într-o discuţie cu cineva. De la etaj, unde duce o scară, par să se audă voci. Muzica, pe care o remarc abia mai târziu, este un soft jazz plăcut care nu deranjază fără însă a fi atât de impersonal ca muzica de restaurant din alte locuri.
Meniul prezintă suficiente opţiuni pentru toate gusturile şi singurul lucru care îmi sare în ochi este orezul "basmatic". Am văzut atât de des acest termen în meniurile din România încât încep să mă întreb dacă nu cumva greşesc eu şi chiar aşa o fi corect în limba română, totuşi rămân de părere că se numeşte "basmati". Comandăm:
Felul 1: Cremă de ciuperci şi Cremă de broccoli (câte 10 lei): Prezentarea este ieşită din comun şi gustul nu este mai prejos. Cea de ciuperci este excelentă, conţine nu numai champignons ci şi hribi, poate şi alte ciuperci, cea de broccoli este bună fără a fi spectaculoasă şi are un pic prea multă sare.
Felul 2: Penne quattro formaggi (24 lei): Penne-le sunt "al dente", sosul e bun. Coaste de porc marinate cu cartofi "wedges" şi sos barbecue(21 lei): Carnea e un pic cam grasă (poate că ar trebui să te aştepţi la coaste de porc), însă cu gust plăcut de ierburi de la marinadă şi este complementată bine de sosul barbecue. Acesta din urmă este bun dar pare să fie cumpărat; bănuiesc că un sos bun cumpărat este de preferat unuia inferior făcut în casă.
Desert: Crème brûlée cu fructe de pădure (15 lei): Descoperirea zilei, trebuie încercată. Fondant de ciocolată (15 lei): Foarte bun, servit cu îngheţată de vanilie alături (După părerea mea un sorbet acrişor, de pildă de lămâie, ar fi mers mai bine.) Ca o notă amuzantă, fondantul a fost un pic cam dificil de mâncat, bolul fiind foarte fierbinte şi fiind imposibil de împiedicat de la aluneca pe farfurie. Până la urmă l-am ţinut cu un şerveţel şi tot m-am ars la degete.
Serviciul este suficient de eficient şi fără mari scăpări. Chelnerul pare să aibă abilitatea uimitoare de-a urca scările (către încăperile care par a fi la etaj şi pe care nu le-am vizitat) în pas alergător cu pahare în mână, însă nu este suficient de mercantil să mă întrebe dacă mai vreau o bere (6 lei / 0,33l) după ce am terminat-o pe prima. Fără să ştie, scapă de o situaţie mai puţin plăcută, având în vedere că aşteptam să folosesc acestă ocazie pentru a-i atrage atenţia că prima bere a fost mult prea caldă, de-astfel singura experienţă negativă a vizitei la Exile.
Nota de 95 lei plus băuturi este mai mult decăt rezonabilă şi plecăm mulţumiţi nu naumai de prânzul de azi dar şi ştiind că a mai apărut în cartier un restaurant la care putem reveni cu plăcere.
Acestă recomandare …
Se spune ca cel mai puternic instrument de marketing pentru un restaurant este sa stii ca tot timpul il gasesti pe patron acolo, sa vezi ca-si cunoaste clientii si ca acestia il cunosc, la randul lor, si ca se considera musafirii lui. Asa fac cucoana de la Jaristea, Nicolai la Cantina lui, cel de la Select, cei de la DonCafe si multi altii. Si mai e ceva care face diferenta, un lucru care se vede si se simte cu usurinta: daca pentru acel patron e singura afacere, sau doar una dintre mai multe.
Nu stiu cat marketing de servicii sau de hospitality a studiat Romica, insa chiar daca nu ar fi citit un singur rand, sunt sigur ca si-ar fi facut afacerea exact in acelasi fel, pentru ca se vede usor ca are reflexul de client service si ca face asta cu placere. Si cu mult instinct. Romica nu mai are alta afacere. Micul (dar nu foarte) restaurant de pe strada Sofia e singura lui sursa de venit. Inainte l-a avut pe Clucerului, langa Arcul de Triumf, insa l-a mutat in Piata Dorobantilor de curand.
S-a ocupat singur de renovare, il vedeam acolo zi de zi, luni de-a randul. Romica nu e un arhitect faimos. Prin urmare, resturantul lui nu arata ca unul amenajat de un arhitect faimos. Nu arata nici ca restaurantul unui bogatas, pentru ca Romica nu pare sa fie un bogatas. A facut ce a putut si el mai bine, cu multa grija pentru banii lui. Nu a iesit rau. Exile – pentru ca asa i-a spus restaurantului – e intr-o casa veche, cocheta, cu multa personalitate, intr-o zona in care toate casele si toate lucrurile au multa personalitate. Sunt sigur ca Romica a ales locul acela pentru mica gradina din fata. Cine nu ar vrea sa manance in gradina, intr-un loc in care toate casele si toate lucrurile au multa personalitate? Chiar si copacii batrani si veveritele din ei.
La Romica vin la pranz oameni care lucreaza la firmele din zona. Seara vin cei din cartier, cu copii mici, mari, parinti si bunici. Ca la Jadoo, despre care am mai scris. Ca si acolo, cei mai multi sunt instariti. Si cei de la pranz si cei de seara. Romica ii primeste pe toti cu bratele deschise, cu zambetul mereu pe buze si cu aerul lui de om fericit. Asta le place clientilor, care-i spun deja pe nume de la a doua sau a treia vizita acolo. Si Romica face la fel, si are memorie buna. Romica se asaza cand la o masa, cand la alta, sta de vorba cu musafirii, bea cate ceva cu ei si se bucura. Se bucura si clientii, mai ales cei de pe partea femeiasca, pentru ca Romica e baiat chipes, tanar, cu parul ondulat, in blugi, cu camasa descheiata la doi nasturi (daca nu chiar la trei cand e canicula) si cu un lant discret pe pieptul bronzat si viril.
Foarte important la un astfel de restaurant e ca mancarea sa nu fie rea. Daca se poate, nici macar un singur fel. Si la Romica nu e rea, ba unele feluri sunt chiar bune. Eu ma duc rar la Romica pentru ca nu sunt innebunit dupa mancarea italieneasca si, cu atat mai putin, dupa bucatarul lui Romica. Insa fetele de la mine de la birou merg foarte des acolo. Si incearca sa ma convinga ca mancarea e chiar foarte buna. Chestie de gust…
Romica s-a oprit cu studiul marketingului la capitolul in care scrie ca prea multe feluri nu pot sa-ti inspire toata increderea si ca, chiar daca gasesti un bucatar care sa stie sa le fac bine pe toate, s-ar putea sa nu-ti poti permite sa-l platesti. Si ca zambetul frumos, parul ondulat si pieptul viril nu pot salva situatia chiar in orice conditii.
Romica a citit undeva (si daca nu ar fi citit, sigur ar fi facut la fel, din instinct) ca daca intr-un astfel de restaurant le dai oamenilor mancare italieneasca, daca nu iti asumi riscuri inutile, nu faci prostii flagrante si nu sari calul cu preturile, atunci nu prea ai cum sa dai gres. Mai ales daca tu insuti arati ca un italian tanar, frumos si vesel, iubitor de fotbal si de masini, cu par ondulat, piept bronzat si viril si nu cu prea multi nasturi incheiati la camasa.
Si Romica asa a facut: iti da supe, aperitive, salate, fructe de mare, paste, multa carne si multa pizza. Nu par sa fie feluri pentru care sa vii din alt cartier ca sa le mananci, insa merg bine, nu ai surprize. In meniu au denumiri si descrieri pretentioase, care parca vor sa te tina la respect. Nu stiu de ce a vrut Romica sa fie astfel, mi se pare cu totul pe dos fata de spiritul locului. Insa, o fi stiind Romica ceva ce eu nu inteleg. Preturile lui nu sunt mici, dar nici nu ia pielea de pe tine. Aperitivele sunt pe la 20-30, la fel si salatele. Pastele si pizza in jur de 20, carnea si pestele intre 25 si 50, iar supele 10-15.
Cand o sa-mi fac restaurantul meu, la care visez de cand eram mic, sigur o sa ma inspir si din “exilul” lui Romica. Doar ca eu nu prea o sa mai am ce par sa-mi ondulez si nici sa tin doi nasturi descheiati la camasa nu-mi va mai fi de mare folos…
sursa: La Exile, in vizita la Romica
Acestă recomandare …
Urmează-ne pe Twitter
Become a fan